Pentru tine, care ai îndrăznit să intri în volumul III al seriei Cronicile Lumilor Pierdute

Dragă cititorule,

Dacă ai ajuns aici, înseamnă că ai supraviețuit incendiului din Lacrimi și Cenușă și ai avut curajul să pășești pe pământul instabil al acestui al treilea volum. Te avertizez însă: cenușa din trecut nu a stins focul, ci a îngropat secrete care acum încep să taie ca niște lame de obsidian. Bine ai venit în miezul Cronicilor Lumilor Pierdute. 

Această carte este un punct de cotitură major. Obsidianul este o piatră născută din foc pur, dar este rece, tăioasă și neagră ca abisul. Exact așa este și călătoria pe care o începi acum. Dacă în primele volume ai învățat ce înseamnă să lupți pentru a salva o viață, în Ancora de Obsidian vei învăța ce înseamnă să supraviețuiești atunci când pierzi totul și universul îți cere să rămâi în picioare prin ruine. 

Ce vei simți în această călătorie?

Când vei citi paginile acestui volum, vei simți miracolul fragil al unei scântei care crește prea repede. Vei simți uimirea și teroarea în fața unei puteri care nu ar trebui să existe: o putere capabilă să nască flori negre din pământ mort și să presare praf de stele peste mlaștini, dar care apasă prea greu pe un trup de copil. 

Vei simți, alături de Thalia și Ares, ce înseamnă să asculți o respirație care ezită între lumi. Vei simți panica mută în fața unui refuz pe care nicio licoare tămăduitoare, nicio magie antică și nicio forță de fost zeu nu îl pot întoarce. Vei trăi clipa devastatoare în care umbrele Tartarului vin să își revendice tributul, lăsând în urmă o groapă goală și un mormânt fără trup. 

Vei simți cum durerea te poate orbi, cum te poate face să cauți vinovați și cum îți poate transforma iubirea într-un cuțit. Dar, mai presus de toate, vei simți greutatea unei promisiuni eterne. 

Promisiunea mea pentru tine:

Nu îți promit confort. Îți promit o ancoră. Nu una care te salvează aducându-te la un mal liniștit, ci o ancoră de sânge și obsidian, făcută din trei jurăminte disperate, menită să te țină legat de realitate când furtuna vrea să te smulgă în întuneric. Vei înțelege că atunci când totul se prăbușește, singurul mod de a nu fi nimicit este să refuzi să te rupi. 

Rămâi alături de ei. Chiar și când Cerberus latră la granița dintre lumi, chiar și când Circe își simte lanțurile arzând sub piele, iar Ares și Thalia trebuie să învețe să respire cu o lipsă uriașă în piept. Ei au nevoie de tine ca martor al transformării lor, iar tu ai nevoie de ei pentru a înțelege că umanitatea nu se măsoară în victorii, ci în alegerile pe care le faci când ești adus în genunchi. 

Ce îmi doresc pentru tine?

Îmi doresc ca atunci când închizi această carte, să simți că ai trecut printr-un catharsis dureros, dar necesar. Îmi doresc să privești medalionul de la gâtul Pyrrhei nu ca pe un simbol al sfârșitului, ci ca pe o dovadă că numele celor pe care îi iubim nu pot fi înghițite niciodată fără ecou. 

Și, ca de fiecare dată, dacă simți nevoia să vii să îmi povestești ce te-a șocat, ce te-a rupt în bucăți sau ce te-a făcut să speri din nou, te aștept. Poveștile noastre prind viață doar atunci când cicatricile lor devin și ale tale. 

Mulțumesc că ai coborât în abis alături de mine. Mulțumesc că ai învățat cum se supraviețuiește sub amenințarea pierderii. 

Cu toată inima,

D. A. Michi

P.S. Tradiția cere un avertisment, așa că fii foarte atent: Când vei ajunge la capitolul „Respirația dintre lumi”, nu respira adânc. Când vei ajunge la „Tartarul își cere Regina”, ține-te bine. Iar când cortina se va lăsa peste acest volum și vei auzi furia din adâncuri... pregătește-te. Nimic, absolut nimic din ce ai citit până acum nu te-a pregătit pentru drumul ce urmează spre volumele patru și cinci. 

Dragă cititorul, Ancora de Obsidian.pdf

PDF herunterladen • 11.66MB